Numele meu este Emma și vin din Noua Zeelandă. În ultimii 20 de ani am vizitat multe țări și am trăit în Anglia, Australia, Turcia și cel mai recent România. Prima mea diplomă a fost licența în Psihologie cu onoruri, de la Universitatea James Cook din Australia. Toți membrii familiei mele sunt sau au fost profesori și eu am urmat  aceeași cale. M-am îndrăgostit repede de invatamant și am continuat să continuat sa studiez la universitățile din Nottingham și Sunderland.Predau  la nivel internațional de nouă ani acum. Am predat la Istanbul de patru ani și am predat în București în ultimii cinci. Cariera mea didactică mi-a oferit experiență de lucru atât la gradinita , cât și în invatamantul primar.

Literatura este subiectul meu preferat și îmi propun să insuflu o dragoste de citit pe viață. Sunt incantata să mă alătur echipei ISO și să  continui explorarea României.