În data de 4 iunie sperăm că nu aveți alte planuri decât să participați la conferința NextGen, aflată la cea de-a doua ediție! Vă așteptăm la Hotel Ramada pentru a-I cunoaște mai îndeaproape pe speakerii noștri. Otilia Mantelers este unul dintre ei. Otilia este psiholog, coordonator Hand in Hand Parenting România și mama a trei copii, înainte de toate. Este îndreptățită, poate mai mult decât alte persoane, să ne vorbească despre parenting – un concept atât de utilizat, încât pare uzat. Îndreptățită spunem, pentru că este mamă și psiholog.
Mai jos vă invităm să lecturați interviul cu ea, care sperăm să vă convingă să fiți alături de noi la conferință în data de 4 iunie. Mai multe detalii despre conferință regăsiți aici.
Ce este încrederea în propriile forțe pentru tine? Crezi că există o diferență între încrederea în sine, în propriile forțe și stima de sine?
Pentru mine, încrederea în propriile forțe se referă la faptul că eu îmi cunosc și folosesc competențele mentale, fizice și emoționale ca urmare a doi factori. Primul, faptul că am un mentor (pentru copii, primii mentori sunt părinții, apoi un profesor) care mă vede, mă ghidează, mă susține, și crede în mine. Al doilea factor este acela că eu am o experiență cu exersarea propriilor forțe. Adică, eu mă cunosc ca urmare a faptului că mi-am exersat aceste abilități.
Cum îl putem ajuta pe copilul nostru să fie mai încrezător în sine? Și cât de importantă consideri că este încrederea în sine pentru a trăi o viață echilibrată și cu sens?
Copilul nostru e mai încrezător în sine atunci când noi credem mult în el, iar acest lucru îl manifestăm și i-l arătăm verbal și non-verbal. Ideea de bază în care eu cred și pe care o voi detalia în cadrul conferinței NextGen din Oradea este aceea că noi, părinții suntem oglinzi pentru copiii noștri. Cu alte cuvinte, felul în care noi îi privim pe ei devine oglinda prin care ei se privesc pe sine. De aceea avem nevoie să ne curățăm singuri propria oglindă, pentru a reflecta o imagine cât mai frumoasă copiilor noștri.
Auzim des formularea „stimă de sine sănătoasă”. Cum îl putem ajuta pe copilul nostru să aibă o stimă de sine „sănătoasă”, să se accepte „cu bune și cu rele”, să aibă o viziune echilibrată asupra propriilor calități și defecte?
Pentru a ne ajuta copiii să aibă o stimă de sine sănătoasă avem nevoie să ne placă de noi înșine, așa, în cea mai mare parte, cu bune și cu rele. Copiii au nevoie să îi placem pe ei cu bune și cu rele și să nu ne stresăm la fiecare pas greșit pe care îl fac. Să nu înțepenim când copiii noștri nu sunt conform listei de calități sănătoase pe care o avem pregătită pentru ei. Dacă noi nu îi placem, șansa lor să se placă și să aibă stimă de sine sănătoasă este să întâlnească un mentor sau să facă psihoterapie când sunt mari.
Alte gânduri pentru noi?
Sunt bucuroasă de organizarea conferinței NextGen, de invitații pe care îi aveți să vorbească despre subiectul acesta atât de important, Încrederea în sine, care reprezintă unul din cele mai importante ingrediente pentru o viață bună. De asemenea, sunt bucuroasă să revăd publicul orădean, de care mă simt foarte apropiată și vă mulțumesc pentru invitația la această conferință importantă!
Partenerii nostri pentru acest eveniment sunt: EBM PAPST, Clinicile Dr. Leahu, Shichida România, Inter Broker de asigurare, Maia Language Club, Printshop Oradea, Bencomp. Iar partener Media este Bihon.ro.



